- Fondatorii
- Posts
- 🟡 Am dat greș! 😱
🟡 Am dat greș! 😱
[#56] Ce rol joacă automatizarea în scalarea unei afaceri online?

Salutări de pe țărmul însorit al Greciei! 😎
După luni de muncă intensă, mi-am acordat în sfârșit o vacanță binemeritată.
Vacanță de antreprenor, îmbin relaxarea cu munca.
Însă, chiar înainte de vacanță:
Am dat greș…
… și am învățat o lecție importantă:
Îmi propusesem să nu plec în concediu până nu ajung 90 kg, dar am realizat că uneori e nevoie să fim flexibili cu obiectivele noastre.
Epuizarea nu ajută pe nimeni, așa că sâmbătă am luat decizia înțeleaptă de a muta dieta în Grecia.
Chiar dacă nu mi-am atins obiectivul în termenul stabilit inițial, obiectivul m-a motivat să progresez semnificativ.
🐌 În final, ceea ce contează cu adevărat este progresul constant!
Un detaliu amuzant: După ce am postat o fotografie pe Facebook, un colaborator a comentat plin de umor:
Nici celelalte comentarii nu-s mai prejos, le găsești aici și tot aici poți vedea și „dieta mea de vacanță” 😁
Îți doresc o săptămână cu spor, indiferent că muncești de la birou sau de pe plajă, căci noi antreprenorii avem vacanțe speciale ⏬.
Subiectele de azi:
✅ De la ouă stricate la stele
✅ Banca Națională a Elveției, cel mai mare profit semestrial în 117 ani
✅ Fermierii afectați de secetă vor primi despăgubiri în octombrie
✅ Ce rol joacă automatizarea în scalarea unei afaceri online?
✅ Conturile de Facebook se „sparg” și la case mari
Dacă ai primit acest newsletter de la un prieten:
1 - Mulțumește-i, pentru că are gusturi excelente
2 - Abonează-te și tu gratuit dintr-un click 👉️ «AICI» 👈️
NOUTĂȚI DIN LUME
De la ouă stricate la stele
Credit imagine: Pexels – Pavel Polyakov
Cercetătorii de la Institutul de Planetologie din cadrul Universităţii Munster au publicat, miercuri 1 august 2024, noi descoperiri importante despre meteoritul „Ribbeck", care s-a prăbușit lângă Berlin în ianuarie 2024:
Vârsta 🌠: Aproximativ 4,5 miliarde de ani, datând din perioada formării sistemului solar;
Clasificare: Aparține clasei rare a aubriților, meteoriți bogați în magneziu și siliciu;
Compoziție unică: Conține o proporție excepțional de mare de feldspați;
Origine: Se presupune că provine din Centura de Asteroizi dintre Marte și Jupiter;
🐽 Mirosul distinct: Fragmentele meteoritului emanau un miros puternic de hidrogen sulfurat, asemănător ouălor stricate, cauzat de reacții chimice între mineralele din meteorit și umiditatea din mediu. (Sursă: Agerpres)
🏆 România, pe locul 12 în clasamentul medaliilor la Jocurile Olimpice de la Paris
După a opta zi de competiții la Jocurile Olimpice de la Paris, România se menține pe locul 12 în clasamentul pe medalii, cu un total de 7 medalii:
🥇 Medalii de aur (3):
David Popovici la înot (200m liber)
Andrei Cornea și Marian Enache la canotaj (dublu vâsle masculin)
Echipajul feminin de opt plus unu la canotaj
🥈 Medalii de argint (3):
Ancuța Bodnar și Simona Radiș (dublu vâsle feminin)
Ioana Vrînceanu și Roxana Anghel (dublu rame feminin)
Gianina van Groningen și Ionela Cozmiuc (dublu vâsle feminin – categorie ușoară)
🥉 Medalie de bronz (1):
David Popovici la înot (100m liber)
În fruntea clasamentului se află China (16 aur, 12 argint, 9 bronz), urmată de SUA (14-24-23) și Franța (12-14-15).
💸 Digi își consolidează poziția în Portugalia
Filiala Digi din Portugalia a achiziționat Nowo Communications, al patrulea mare operator de telecomunicații din țară, pentru 150 milioane de euro.
Tranzacția marchează extinderea Digi în Portugalia, după ce compania a cumpărat frecvențe radio în 2021.
Digi are o prezență semnificativă în România, Spania și Italia, cu milioane de clienți în fiecare țară.
🥵 Nordul Europei este copleșit de turiștii care fug de căldura din Sud
Din cauza încălzirii climatice în sudul Europei, turiștii migrează către nord, provocând aglomerație și probleme locale.
Prin urmare, au fost adoptate noi reglementări pentru a controla turismul excesiv:
⛔ Barcelona va închide 10.000 de apartamente Airbnb până în 2028;
🔇 Veneția limitează petrecerile turistice și folosirea megafoanelor pentru a proteja locuitorii.
🇬🇷 Santorini va restricționa numărul turiștilor de pe vasele de croazieră la 8.000 pe zi pentru a evita supraturismul.
📛 Aproape 7 milioane de români nu au acces la servicii bancare
În România, aproape 7 milioane de persoane nu sunt integrate în sistemul bancar, având în vedere că țara se află printre cele cu cea mai mare proporție de oameni fără cont bancar, alături de Kenya și Kazakhstan.
Această situație se datorează în principal preferinței pentru plățile în numerar, infrastructurii bancare deficitare în zonele rurale și lipsei de încredere în bănci.
ECONOMIE
💸 Fermierii afectați de secetă vor primi despăgubiri în octombrie, anunță Ministrul Agriculturii
Credit imagine: Peter Parker – Pexels
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunțat că fermierii afectați de secetă vor primi despăgubiri de minim 200 de euro pe hectar în luna octombrie, pentru a sprijini campania de însămânțare de toamnă.
🌱 Aproximativ două milioane de hectare de culturi au fost afectate.
De asemenea, România își poate asigura necesarul de cereale pentru consum și export, irigând 1,6 milioane de hectare, iar sistemul antigrindină va continua să fie dezvoltat.
↗️ Banca Națională a Elveției a înregistrat cel mai mare profit semestrial în 117 ani de existență
Banca Națională a Elveției a raportat un profit record de 56,8 miliarde de franci elvețieni în primul semestru din 2024, datorită creșterii piețelor bursiere și deprecierii francului elvețian, în ciuda pierderilor de două miliarde în trimestrul doi.
Investițiile în Nvidia, Apple și aur au contribuit semnificativ la acest rezultat.
🏖️ 54% dintre turiștii români alocă între 1.000 și 3.000 de lei pentru vacanța pe litoralul românesc
În prima jumătate a verii, litoralul românesc a fost extrem de aglomerat, cu festivaluri mari atrăgând mulți turiști.
Stațiunile Eforie Nord, Eforie Sud și Mamaia sunt cele mai populare, iar hotelurile sunt preferate de 57,7% dintre vizitatori.
Majoritatea românilor optează pentru sejururi de 5-7 zile și călătoresc cu mașina personală.
📂 Beneficiile CNP-ului fiscal: reduceri de taxe și o mai bună colectare a impozitelor
Românii vor putea folosi CNP-ul fiscal (Număr de Identificare Digitală – NID) pentru cumpărături online și alte interacțiuni cu sistemele digitale ale Statului, dar utilizarea acestuia va fi opțională.
În cazul în care nu se furnizează NID, firmele vor introduce un cod standard, similar cu cel din Italia.
ANAF va putea utiliza aceste informații pentru a oferi reduceri de taxe în zone cu risc fiscal ridicat, iar sistemul de identificare digitală va fi implementat în viitor prin modificări ale Codului de procedură fiscală.
🍺 Campionatul European nu a stimulat vânzările de bere în Germania
Vânzările de bere în Germania au scăzut cu 0,6% în prima jumătate a anului 2024, în ciuda găzduirii Campionatului European de Fotbal, din cauza vremii nefavorabile care a afectat petrecerile și afacerile barurilor.
↗️ Totuși, cererea pentru bere fără alcool a crescut semnificativ.
MARKETING INSPIRATION
Ce rol joacă automatizarea în scalarea unei afaceri online?
Credit imagine: Pexels – Mikael Blomkvist
Întâi de toate să clarificăm ce înseamnă scalare:
Scalarea înseamnă creșterea capacității unei afaceri de a gestiona mai multe activități sau clienți fără a compromite calitatea.
Scalarea se realizează prin optimizarea proceselor și extinderea resurselor, adesea prin automatizare.
Automatizarea joacă un rol crucial în scalarea unei afaceri online prin:
1. Optimizarea proceselor interne:
Automatizarea gestionează sarcini repetitive precum procesarea comenzilor, gestionarea stocurilor și comunicarea cu clienții, ceea ce permite afacerii să funcționeze eficient cu mai puțini angajați și fără a sacrifica calitatea.
2. Reducerea costurilor:
Automatizarea ajută la menținerea cheltuielilor sub control prin eficientizarea resurselor.
Software-urile pentru CRM* și marketing automatizat permit o gestionare mai bună a resurselor, concentrându-se pe activități generatoare de valoare.
* Un soft de CRM (Customer Relationship Management) este un sistem software folosit pentru a gestiona și analiza interacțiunile cu clienții și datele acestora.
3. Facilitarea scalării:
Automatizarea permite extinderea afacerii prin standardizarea fluxurilor de lucru. Platformele e-commerce automatizate pot gestiona un număr mare de comenzi simultan, sprijinind expansiunea fără a necesita intervenții manuale constante.
În esență, automatizarea îmbunătățește eficiența operațională, reduce costurile și sprijină creșterea sustenabilă a afacerii online.
E-COMMERCE
Exemple de branduri care au utilizat automatizările pentru a-și scala afacerile:
Credit imagine: ThisIsEngineering – Pexels
Amazon utilizează automatizări în gestionarea stocurilor, procesarea comenzilor și logistică.
Sistemele sale avansate de automatizare în centrele de distribuție, cum ar fi roboții care organizează și transportă produsele, au permis companiei să gestioneze un volum imens de comenzi rapid și eficient, facilitând expansiunea globală.
Shopify a integrat automatizări în platforma sa e-commerce pentru a ajuta micile afaceri să crească.
Funcționalitățile sale de automatizare includ procesarea automată a comenzilor, gestionarea stocurilor și campanii de marketing.
Aceste caracteristici permit antreprenorilor să își scaleze afacerile fără a se confrunta cu sarcini administrative complexe.
HubSpot oferă soluții de CRM și marketing automatizat care ajută afacerile să gestioneze și să optimizeze campaniile de marketing, să automatizeze generarea de lead-uri și să îmbunătățească suportul pentru clienți.
Prin automatizarea acestor procese, HubSpot a sprijinit multe companii în scalarea operațiunilor și creșterea veniturilor.
TECH TRENDS
⬇️ Intel anunță reducerea a 15.000 de locuri de muncă pentru a economisi 10 miliarde dolari
Credit imagine: Pexels - Junior Teixeira
Intel a raportat o pierdere de 1,6 miliarde dolari în ultimele 3 luni și o scădere a veniturilor cu 24 miliarde dolari între 2020 și 2023.
Compania va reduce numărul de angajați și încearcă să economisească 10 miliarde dolari până în 2025 din cauza problemelor de fabricație și a scăderii cererii în piața PC-urilor.
💊 Conturile de Facebook se „sparg” și la case mari
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) a confirmat vineri că a fost informat despre compromiterea contului de Facebook al Universității „Carol Davila” încă de luni și că a ajutat la raportarea incidentului, dar nu are autoritate asupra platformei.
🙉 Ministrul Digitalizării: „Ne-am autosesizat și am solicitat Meta rezolvarea incidentului cât mai repede.”
⬆️ Samsung înregistrează o explozie a profitului net
Samsung a raportat o creștere de 7 ori a profitului net în trimestrul al II-lea din 2024 și intenționează să dubleze producția de cipuri de ultimă generație pentru a sprijini dezvoltarea inteligenței artificiale.